Idila de mai.

Stateam singura si priveam cum oamenii trec nepasatori pe langa mine si suratele mele. Eram frumos asezate la vedere, insa nimeni nu ne lua in seama. De aceea, ma obisnuisem sa-mi petrec timpul privind mandrul si chipesul tonomat de cafea. Dar el nu imi vorbea niciodata. Asadar, ardeam de nerabdare sa imi recunoasca cineva calitatile si, poate, sa imi ceara o parere. Intr-o zi, pe cand imi urmam linistita rutina de a ma holba la tonomatul de cafea, m-a observat cineva. Spre marea mea surprindere, m-a luat de toarta si m-am trezit ca plutesc. Pana sa ma dezmeticesc, m-am gasit introdusa in aparatul la care priveam de o viata intreaga.

-Ajutor! Ajutor! Ce se intampla?, am strigat.

-Hei! Hei! Ia-ma de aici imediat, iti spun! Cine te crezi? Dar omului nu parea sa-i pese. Era gata sa apese pe unul din butoanele masinariei, cand ceva mi-a raspuns:

-Nu te aude nimeni, asa ca termina cu vaicarelile!

-Cum sa nu ma auda? Atunci tu cum de mi-ai raspuns?

-Eu te aud. Cum? Nu stii cine sunt? Doar am o functie foarte importanta, servesc clientii cu cafea si nimeni nu s-a plans pana acum de serviciile mele.

-T...tonomatul de cafea?

-Domnul Tonomat de Cafea! Ar trebui sa nu uiti de maniere, domnisoara!

-M...ma scuzati domnule Tonomat de Cafea. Cum se face ca in tot acest timp nu v-am auzit vorbind?

-Simplu. Nu m-ai intrebat nimic.

Raspunsul lui m-a dat peste cap. Nu-mi venea sa cred cu cine discutam. Intre timp, clientul inca se gandea ce tip de cafea sa isi aleaga: simpla, espresso, cappuccino, prea multe optiuni. Cafeaua tot cafea e.

-Va intreb acum: ce se va intampla cu mine cand unul din butoanele dumneavoastra va fi apasat?

-Cum adica ce sa se intample? Se face cafeaua.

-Si dupa aceea?

-Dupa aceea tu vei fi cea care va simti prima gustul cafelei.

-Si dupa?

-Dupa se adauga zaharul...

-Si dupa?

-Dupa, gata!

-Gata? Cum gata?

-Gata, gata. Gata cafeaua!

-Aaa, cafeaua...

Si atunci am inceput sa ma infierbant, odata cu cafeaua (cum altfel?). Si am spus:

-Domnule draga, ard!

-Desigur ca arzi. Mai trebuie zahar?

-Nu, e perfecta! Dar domnule, ard!

-Am inteles, domnisoara, dar ce sa fac?

-Raceste-ma!

-Nu pot.

M-am simtit iar prinsa de toarta si, in timp ce pluteam din nou, ma gandeam cat de elegat si de intelept este domnul tonomat. Ceva m-a atins, pesemne buzele clientului care isi savura comanda. Incepusem sa ma racesc, atunci am strigat:

-Va iubesc, domnulee!

-Poftim? Esti prea departe, nu te aud bine!

-Va iubescc!!!

-Inca nu te aud!

-Domnule tonomat de cafea, va ador!

-Cum sa ma adormi?

-Va adorr!

-N-ai cum sa ma adormi, sunt plin de cafea, pentru Dumnezeu!

Cafeaua din mine s-a terminat. M-am racit. Am fost pusa la loc.

-Domnule?

-Da, domnisoara.

-Nimic. Ma scuzati ca v-am deranjat.

Astfel m-am intors la vechiul meu obicei si, privindu-l, am realizat ca e mult mai frumos asa, sa stau sa il admir, decat sa incerc sa port o conversatie cu domnia sa.

Ultimul act de "vizionar".

"Atat de mult te-am visat

Atat am mers, atat am vorbit,

Atat de tare umbra ti-am iubit,

Ca nu mi-a mai ramas din tine nimic.

Eu voi ramane o umbra intre umbre,

De-o suta de ori mai umbra decat umbra

Ratacitoare umbra ce-o sa vina

Si o sa revina intr-una

In viata ta scaldata de lumina."

(Robert Desnos)

Salvarea de la inec.

Pentru inceput, n-am un inceput. Principiul 1. Nu te mai caca pe tine, nu ajuta. Principiul 2. Actioneaza, in pizda matii. Principiul 3. Invata sa pretuiesti ce ai langa tine. Nu cere mai mult si nu mai astepta sa ti se dea. In cazul in care totusi primesti, bucura-te! Esti norocos. Principiul 4. Nu uita cine esti, fi doar mai bun. Pentru ca se poate. Principiul 5. Invata din greseli, nu le repeta. Controleaza-te. Principiul 6. Daca il iubesti, fa ceva. Si grabeste-te. Principiul 7. Stii, lumea nu e roz, nici pe departe. Dar poti incerca s-o faci sa fie, nu doar sa para. Principiul 8. Fa-ti intotdeauna unul sau mai multe planuri de rezerva, nu mai lasa nimic sa te prinda cu garda jos. Descurca-te, copila! Principiul 9. Spera la tot ce e mai bun, dar fi mereu pregatit pentru ceea ce poate fi mai rau. Principiul 10. Traieste. In ritmul asta trenul vietii pleaca fara tine, ba. Un om mergea pe strada. Pai si ce facea? Nu facea nimic, exact ce faci tu intotdeauna. Te-ai invatat sa critici, sa ai pretentii, dar nu te-ai intrebat niciodata daca si ceilalti au ceva asteptari de la tine. E si uite asa, omului i-a cazut lumea in cap intr-o zi. Si s-a gandit el asa: Dar ce fac eu aici, defapt? Buna intrebare. Pentru a umple golul din raspunsul ei ar trebui sa faca ceva cu adevarat si sa-si calce pe nenorocita-i de frica copilareasca. Si parca toti s-au oprit in jurul lui si rad, rad de el pentru ca, inca, pierde timpul scriind pagina aceasta. Pana la urma poate totul se reduce la chestia asta, adica gata cu vorba. Calca-ti pe frica si gandeste, omule, gandeste!

Inutil.

omg, de cand nu am mai postat.

cred ca o sa il inchid. e inutil.

Word ramane de suflet.

Astept

Nu stiu. Nu stiu de ce simt nevoia sa am pe cineva. Sa am pe cineva in sensul ala special. E aiurea. E aiurea ca devin disperata, iar cand mi se intampla asta fac multe greseli, pentru ca ma grabesc. Simt nevoia sa il gasesc pe acel cineva special, genul de persoana care sa ma faca sa simt ca totul e bine pe lume atunci cand il privesc in ochi, alaturi de care sa nu simt nevoia de nimic in plus.

Astept sa rasara soarele si pe strada mea, sa imi zambeasca asa cum imi zambea odata.

Si poate am sa il ating candva, poate ii voi simti caldura cum ma invaluie. Poate am sa invat sa zbor pana la el. Asa, intr-o zi de vara, daca au sa-mi fi crescut aripi, am sa am curajul sa mi le intind si ma inalt spre soare. Poate asta nu se va intampla niciodata. Dar eu tot am sa sper. 

Tot am sa zbor, odata si odata. 

Ziua cea mare.

Buna copii, astazi este ziua cea mare. Ma rog, una dintre multele 'mari zile' ce ne asteapta, acum ca terminam a8a si intram la liceu. Ok, pai, ce pot zice despre bachet: o zi speciala in care toti de a8a se imbraca formal, cu rochie sau costum, dupa care se aduna toti intr-un loc sa petreaca cu profesorii. Nu pare chiar asa special nu? 

Dar este. Este pentru ca este prima experienta de genul asta pentru noi, este primul nostru 'bal'.

Daca ne vom distra, asta ramane de vazut, da` dupa mine, prognosticul e favorabil.

Am rochie alba cu negru, desi as fi vrut turquoise. Oricum imi place la nebunie. 

Deci, uite si postul numarul 3, poate cel mai plictisitor dintre toate, dar ce conteaza?

Ma pregatesc deja sa plec, asa ca la rividerciii (asa se scrie?!) si ne mai vedem.

Sper sa ajung si eu sa scriu ceva normal odata, intr-un post. Pana atunci, blogule, asta e tot ce iti pot da, poate iti ajunge, poate nu.

Pa.

Am sa trec peste toate.

Bun, dupa o lunga perioada de ascundere am facut ceea ce imi era teama sa fac. Defapt nici nu trebuia sa imi fie teama, dar asa sunt eu, mi-e teama de nimicuri. Oricum, ma bucur ca am reusit sa trec peste, asa cum reusesc constant. Poate pentru ca astazi a fost o zi destul de buna, poate pentru ca ma astept de la urmatoarele sa fie si mai bune.

Sunt arsa pe umeri de sambata, de cand am fost cu nebunii la apa. Nu regret totusi, a meritat, chiar daca poimaine e banchetul si eu am rochie cu bretele subtiri. Sunt neagra si Bebe face misto de mine, da lasa ca o sa vina vremea sa rad si eu :)). 

Uite, am scris inca un post stupid in blogul meu stupid. Si totusi, incepe sa imi placa.

Ne mai vedem, pa.