Idila de mai.

Stateam singura si priveam cum oamenii trec nepasatori pe langa mine si suratele mele. Eram frumos asezate la vedere, insa nimeni nu ne lua in seama. De aceea, ma obisnuisem sa-mi petrec timpul privind mandrul si chipesul tonomat de cafea. Dar el nu imi vorbea niciodata. Asadar, ardeam de nerabdare sa imi recunoasca cineva calitatile si, poate, sa imi ceara o parere. Intr-o zi, pe cand imi urmam linistita rutina de a ma holba la tonomatul de cafea, m-a observat cineva. Spre marea mea surprindere, m-a luat de toarta si m-am trezit ca plutesc. Pana sa ma dezmeticesc, m-am gasit introdusa in aparatul la care priveam de o viata intreaga.

-Ajutor! Ajutor! Ce se intampla?, am strigat.

-Hei! Hei! Ia-ma de aici imediat, iti spun! Cine te crezi? Dar omului nu parea sa-i pese. Era gata sa apese pe unul din butoanele masinariei, cand ceva mi-a raspuns:

-Nu te aude nimeni, asa ca termina cu vaicarelile!

-Cum sa nu ma auda? Atunci tu cum de mi-ai raspuns?

-Eu te aud. Cum? Nu stii cine sunt? Doar am o functie foarte importanta, servesc clientii cu cafea si nimeni nu s-a plans pana acum de serviciile mele.

-T...tonomatul de cafea?

-Domnul Tonomat de Cafea! Ar trebui sa nu uiti de maniere, domnisoara!

-M...ma scuzati domnule Tonomat de Cafea. Cum se face ca in tot acest timp nu v-am auzit vorbind?

-Simplu. Nu m-ai intrebat nimic.

Raspunsul lui m-a dat peste cap. Nu-mi venea sa cred cu cine discutam. Intre timp, clientul inca se gandea ce tip de cafea sa isi aleaga: simpla, espresso, cappuccino, prea multe optiuni. Cafeaua tot cafea e.

-Va intreb acum: ce se va intampla cu mine cand unul din butoanele dumneavoastra va fi apasat?

-Cum adica ce sa se intample? Se face cafeaua.

-Si dupa aceea?

-Dupa aceea tu vei fi cea care va simti prima gustul cafelei.

-Si dupa?

-Dupa se adauga zaharul...

-Si dupa?

-Dupa, gata!

-Gata? Cum gata?

-Gata, gata. Gata cafeaua!

-Aaa, cafeaua...

Si atunci am inceput sa ma infierbant, odata cu cafeaua (cum altfel?). Si am spus:

-Domnule draga, ard!

-Desigur ca arzi. Mai trebuie zahar?

-Nu, e perfecta! Dar domnule, ard!

-Am inteles, domnisoara, dar ce sa fac?

-Raceste-ma!

-Nu pot.

M-am simtit iar prinsa de toarta si, in timp ce pluteam din nou, ma gandeam cat de elegat si de intelept este domnul tonomat. Ceva m-a atins, pesemne buzele clientului care isi savura comanda. Incepusem sa ma racesc, atunci am strigat:

-Va iubesc, domnulee!

-Poftim? Esti prea departe, nu te aud bine!

-Va iubescc!!!

-Inca nu te aud!

-Domnule tonomat de cafea, va ador!

-Cum sa ma adormi?

-Va adorr!

-N-ai cum sa ma adormi, sunt plin de cafea, pentru Dumnezeu!

Cafeaua din mine s-a terminat. M-am racit. Am fost pusa la loc.

-Domnule?

-Da, domnisoara.

-Nimic. Ma scuzati ca v-am deranjat.

Astfel m-am intors la vechiul meu obicei si, privindu-l, am realizat ca e mult mai frumos asa, sa stau sa il admir, decat sa incerc sa port o conversatie cu domnia sa.