Si era.

Si era iarna. Si era bine.

Si imi era cald cu tine.

Urme de amintiri tot acolo au ramas

Si sunt gata sa strig intr-un glas

Ca te-am iubit.

Sustin ca nu regret si plang,

In sinea mea, cand,

Mi te amintesc surazand

Si cantand

Pentru mine.

N-am sa alerg inapoi in trecut,

Dar as vrea sa schimb toate cate am facut

Si, incet,

Am sa pastrez in suflet,

Tot ce am avut mai bun.

(eu)

Decolam incet.

Trecut-a timpul. Nu-mi pare rau de nimic, trec peste asa cum m-am invatat. Si ce super e cand simti cum se apropie vara cu pasi repezi. La fel si cu sperantele, ce am cultivat creste si infloreste. Ha! Am sa citez pe cineva apropiat la faza asta: It's time to start the countdown. Da, intr-adevar, a venit timpul sa-i dam drumul la viata.

Orizontul ne asteapta cu bratele deschise.

Ce ar fi fost daca?

La asta nu am nevoie de raspuns. Am fi fost noi. Noi. Candva asta suna perfect. Acum tot ce mai face cuvantul asta e sa ma doara. Voiam doar sa stii, ai fost cel mai frumos cosmar al meu.

Semnat, fraiera.

Idila de mai.

Stateam singura si priveam cum oamenii trec nepasatori pe langa mine si suratele mele. Eram frumos asezate la vedere, insa nimeni nu ne lua in seama. De aceea, ma obisnuisem sa-mi petrec timpul privind mandrul si chipesul tonomat de cafea. Dar el nu imi vorbea niciodata. Asadar, ardeam de nerabdare sa imi recunoasca cineva calitatile si, poate, sa imi ceara o parere. Intr-o zi, pe cand imi urmam linistita rutina de a ma holba la tonomatul de cafea, m-a observat cineva. Spre marea mea surprindere, m-a luat de toarta si m-am trezit ca plutesc. Pana sa ma dezmeticesc, m-am gasit introdusa in aparatul la care priveam de o viata intreaga.

-Ajutor! Ajutor! Ce se intampla?, am strigat.

-Hei! Hei! Ia-ma de aici imediat, iti spun! Cine te crezi? Dar omului nu parea sa-i pese. Era gata sa apese pe unul din butoanele masinariei, cand ceva mi-a raspuns:

-Nu te aude nimeni, asa ca termina cu vaicarelile!

-Cum sa nu ma auda? Atunci tu cum de mi-ai raspuns?

-Eu te aud. Cum? Nu stii cine sunt? Doar am o functie foarte importanta, servesc clientii cu cafea si nimeni nu s-a plans pana acum de serviciile mele.

-T...tonomatul de cafea?

-Domnul Tonomat de Cafea! Ar trebui sa nu uiti de maniere, domnisoara!

-M...ma scuzati domnule Tonomat de Cafea. Cum se face ca in tot acest timp nu v-am auzit vorbind?

-Simplu. Nu m-ai intrebat nimic.

Raspunsul lui m-a dat peste cap. Nu-mi venea sa cred cu cine discutam. Intre timp, clientul inca se gandea ce tip de cafea sa isi aleaga: simpla, espresso, cappuccino, prea multe optiuni. Cafeaua tot cafea e.

-Va intreb acum: ce se va intampla cu mine cand unul din butoanele dumneavoastra va fi apasat?

-Cum adica ce sa se intample? Se face cafeaua.

-Si dupa aceea?

-Dupa aceea tu vei fi cea care va simti prima gustul cafelei.

-Si dupa?

-Dupa se adauga zaharul...

-Si dupa?

-Dupa, gata!

-Gata? Cum gata?

-Gata, gata. Gata cafeaua!

-Aaa, cafeaua...

Si atunci am inceput sa ma infierbant, odata cu cafeaua (cum altfel?). Si am spus:

-Domnule draga, ard!

-Desigur ca arzi. Mai trebuie zahar?

-Nu, e perfecta! Dar domnule, ard!

-Am inteles, domnisoara, dar ce sa fac?

-Raceste-ma!

-Nu pot.

M-am simtit iar prinsa de toarta si, in timp ce pluteam din nou, ma gandeam cat de elegat si de intelept este domnul tonomat. Ceva m-a atins, pesemne buzele clientului care isi savura comanda. Incepusem sa ma racesc, atunci am strigat:

-Va iubesc, domnulee!

-Poftim? Esti prea departe, nu te aud bine!

-Va iubescc!!!

-Inca nu te aud!

-Domnule tonomat de cafea, va ador!

-Cum sa ma adormi?

-Va adorr!

-N-ai cum sa ma adormi, sunt plin de cafea, pentru Dumnezeu!

Cafeaua din mine s-a terminat. M-am racit. Am fost pusa la loc.

-Domnule?

-Da, domnisoara.

-Nimic. Ma scuzati ca v-am deranjat.

Astfel m-am intors la vechiul meu obicei si, privindu-l, am realizat ca e mult mai frumos asa, sa stau sa il admir, decat sa incerc sa port o conversatie cu domnia sa.

Ultimul act de "vizionar".

"Atat de mult te-am visat

Atat am mers, atat am vorbit,

Atat de tare umbra ti-am iubit,

Ca nu mi-a mai ramas din tine nimic.

Eu voi ramane o umbra intre umbre,

De-o suta de ori mai umbra decat umbra

Ratacitoare umbra ce-o sa vina

Si o sa revina intr-una

In viata ta scaldata de lumina."

(Robert Desnos)

Salvarea de la inec.

Pentru inceput, n-am un inceput. Principiul 1. Nu te mai caca pe tine, nu ajuta. Principiul 2. Actioneaza, in pizda matii. Principiul 3. Invata sa pretuiesti ce ai langa tine. Nu cere mai mult si nu mai astepta sa ti se dea. In cazul in care totusi primesti, bucura-te! Esti norocos. Principiul 4. Nu uita cine esti, fi doar mai bun. Pentru ca se poate. Principiul 5. Invata din greseli, nu le repeta. Controleaza-te. Principiul 6. Daca il iubesti, fa ceva. Si grabeste-te. Principiul 7. Stii, lumea nu e roz, nici pe departe. Dar poti incerca s-o faci sa fie, nu doar sa para. Principiul 8. Fa-ti intotdeauna unul sau mai multe planuri de rezerva, nu mai lasa nimic sa te prinda cu garda jos. Descurca-te, copila! Principiul 9. Spera la tot ce e mai bun, dar fi mereu pregatit pentru ceea ce poate fi mai rau. Principiul 10. Traieste. In ritmul asta trenul vietii pleaca fara tine, ba. Un om mergea pe strada. Pai si ce facea? Nu facea nimic, exact ce faci tu intotdeauna. Te-ai invatat sa critici, sa ai pretentii, dar nu te-ai intrebat niciodata daca si ceilalti au ceva asteptari de la tine. E si uite asa, omului i-a cazut lumea in cap intr-o zi. Si s-a gandit el asa: Dar ce fac eu aici, defapt? Buna intrebare. Pentru a umple golul din raspunsul ei ar trebui sa faca ceva cu adevarat si sa-si calce pe nenorocita-i de frica copilareasca. Si parca toti s-au oprit in jurul lui si rad, rad de el pentru ca, inca, pierde timpul scriind pagina aceasta. Pana la urma poate totul se reduce la chestia asta, adica gata cu vorba. Calca-ti pe frica si gandeste, omule, gandeste!

Inutil.

omg, de cand nu am mai postat.

cred ca o sa il inchid. e inutil.

Word ramane de suflet.